Machiajul hidratant: produse recomandate in sezonul rece

Autor: Paula Filip
03.11.2014
1386
0

Cu toate stim ca, in sezonul rece, tenul nostru are nevoie de o ingrijire speciala pentru a se proteja de temperaturile scazute si de factorii externi, care il deshidrateaza. Iata ce reguli ar trebui sa urmeze machiajul in anotimpul rece:

TEN

Asigura-te ca iti protejezi fata de vant, frig si ninsoare, folosind zilnic o crema hidratanta care contine si factor de protectie solara - chiar daca afara nu e soare! In plus, crema reprezinta o baza buna pentru aplicarea fondului de ten si iti previne uscarea excesiva a pielii. In plus, folosirea ei previne aparitia timpurie a ridurilor si mentine elasticitatea pielii.

Foloseste un fond de ten hidratant – cele cu consistenta lichida sunt cele mai indicate in anotimpul rece. Alege un fond de ten cu minerale sau nutrienti, pentru un plus de hidratare. De asemenea, in aceasta perioada sunt benefice tenului produsele cu un continut mare de lipide, precum si cele care ofera protectie SPF – razele UV nocive nu iau pauza nici in timpul iernii. Opteaza pentru un fond de ten mai deschis la culoare decat cel folosit vara. De preferat sunt nuantele de roz, bej sau olive-bej.
In plus, puteti alege produse cu un continut bogat in ingrediente hidratante: ulei de Argan, unt de Shea, D-panthenol, produse care nu doar infrumuseteaza, ci si asigura hidratarea necesara in sezonul rece.

Cat despre blush, incearca sa-l folosesti in cantitati minime, oricum gerul contribuie la aspectul de ”bujori in obrajori”. Alege texturi cremoase in nuante rozalii, cu tente stralucitoare, ca rozul pal sau rozul piersica.

Fa o pauza de la autobronzant. Pe langa faptul ca nu da tenului un look natural (de obicei, e usor de observat o culoare anormala a chipului), cremele autobronzante nu ar trebui sa fie pe lista ta de produse de beauty. Chiar daca iti faci griji din cauza palorii tenului tau, foloseste creme hidratante care accentueaza pigmentul pielii. Rezultatul va fi un ten mai proaspat si mai sanatos.

BUZE


Si pentru ca buzele au cel mai mult de suferit in sezonul rece, bineinteles ca balsamul de buze trebuie sa fie nelipsit din geanta ta. Buzele sunt predispuse la uscare excesiva din cauza frigului si de aceea e nevoie de ceva hidratare in plus. Asa ca un balsam de buze cu vitamina E, antioxidanti si Omega 6 e un aliat de nadejde impotriva buzelor crapate sau uscate. Pont: realizeaza un peeling cu ulei de masline, miere si zahar brun si abia apoi aplica balsamul de buze.

Daca totusi vrei un look mai stylish cu buze colorate, foloseste rujuri hidratante. Unele rujuri contribuie la uscarea buzelor, asa ca e indicat sa renunti la ele si sa investesti intr-un ruj imbogatit cu vitamina E. De asemenea, ar fi indicat ca rujul tau sa aiba si un pigment cu o rezistenta indelungata. Cele mai potrivite nuante de ruj in sezonul rece sunt cele inchise, precum rosu sau mov.

OCHI


Iarna, logic este sa iti evidentiezi ochii, pentru ei nu sunt niciodata acoperiti. Rimelul trebuie sa fie obligatoriu rezistent la apa – daca mergi 5 minunte prin ninsoare, purtand un rimel normal, s-ar putea sa capeti un look goth pe care nu il aveai neaparat in plan.

In ceea ce priveste fardurile, alege-le pe cele cu ingrediente naturale si cu un continut ridicat de vitamine, pentru a hidrata si a ilumina pielea. Pentru zi, alege un machiaj discret, cu farduri de pleoape de culoarea pielii si mascara care sa sublinieze privirea. Seara, poti purta cu incredere machiajul tip smokey eyes sau contureaza-ti ochii cu ajutorul unui eyeliner aplicat pe pleoapa superioara.

Si, in final, sfatul suprem: urmeaza regula less is more si evita machiajul incarcat, strident. Stilistii ne sfatuiesc ca sa evitam machiajul puternic, care ne da un aspect nefiresc. Pana la urma urmei, nu suntem pe catwalk. In timpul zilei, un fard si un strop de rimel, sau eyeliner si rimel, ar trebui sa fie o combinatie suficienta.

 

Produse recomandate
Comentarii
Te rugăm să completezi campurile necesare.
    2000 caractere ramase
    Apasa pentru a regenera codul

    Cauta salon
    Afla pareri despre produsele preferate
    sensodays.ro
    Elefant.ro - Premium
    In trend
    AllBeauty